Polițist de la Înmatriculări, acuzat că a luat mită de 26 de ori

0
48

Un agent de Poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara a fost trimis în judecată, miercuri, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, fals în declarații în formă continuată și înșelăciune în formă continuată.

Ancheta a fost efectuată de ofițerii Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, sub coordonarea unui procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. „La data de 14.05.2018, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost înregistrat denunțul formulat de un cetățean, prin care sesiza faptul că funcționari publici din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Hunedoara urgentează procedura de înmatriculare a autovehiculelor, primind mită de la diverși samsari de mașini. Din cercetări a rezultat că agentul de poliție a primit, în perioada decembrie 2018-martie 2019, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, diferite sume de bani pentru a facilita urgentarea înmatriculării autoturismelor dezvoltând o veritabilă afacere la locul de muncă, de unde pleca frecvent cu bani acasă, obținuți ilegal prin prestarea în mod preferențial de servicii de înmatriculare și de eliberare numere de înmatriculare. De asemenea, agentul de poliție a declarat în fals în trei rapoarte scrise succesiv cu privire la localitatea unde locuiește și a indus în eroare angajatorul, prin prezentarea ca adevărat a unui contract de închiriere, care în fapt nu a produs efecte juridice, în vederea obținerii compensării ilegale a chiriei. Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara au preluat denunțul penal și au desfășurat acte de urmărire penală, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz”, se precizează într-un comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.