Pod nou, lângă UM Sadu! VIDEO

0
195

În zona Uzinei Mecanice Sadu s-a dat în folosință ieri un nou pod. Podul de pe Defileul Jiului l-a înlocuit pe cel vechi, realizat în urmă cu peste 70 de ani, acesta fiind deteriorat. Lucrarea care a început anul trecut, face parte din proiectul de reabilitare a DN66 Defileul Jiului. Podul se află situat la km 94 al DN66/E79 și traversează pârâul Sadu.

,,Este un pod nou, construit ca urmare a faptului că cel vechi, care a fost construit la început, când s-a făcut drumul pe Defileul Jiului, nu s-a mai putut repara, nu mai prezenta garanţie, avea şi o lăţime foarte mică şi nu permitea trecerea a două autocamioane în acelaşi timp. Deteriorările erau destul de mari şi investiţia era mult mai mare decât să facem un pod nou. Atunci am ales soluţia construirii unui pod nou şi conservarea celui vechi, rămâne acolo pe poziţie, pentru ca turiştii sau cei care traversează să vadă cum erau făcute odată podurile de pe Defileul Jiului. Această soluţie s-a ales la toate podurile, nu va fi demolat niciun pod vechi de pe Defileu”, a precizat Cristi Tudor, reprezentantul SDN Târgu-Jiu.
Tronsonul DN 66 Bumbeşti Jiu-Petroşani (Defileul Jiului) se află în proces de reabilitare. Defileul are o lungime de 32 de kilometri, iar lucrările de modernizare au început în vara lui 2013. Valoarea proiectului este de circa 150 de milioane de lei, sumă asigurată de Guvern în proporţie de 15% şi din Fondul de Dezvoltare Regională, în proporţie de 85%.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.