Pieton acroșat de un șofer turmentat

0
116

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Cătunele s-a urcat la volanul autoturismului în stare avansată de ebrietate. Aventura sa a luat sfârșit atunci când a pierdut controlul volanului, acroșând două mașini parcate regulamentar pe marginea drumului, dar și un pieton ce mergea liniștit pe trotuar.

Pe numele șoferului inconștient a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă dar și pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, sub influența alcoolului. Imediat ce a văzut întreaga scenă un trecător a pus mâna pe telefon pentru a solicita ajutorul organelor abilitate. La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, care a preluat pietonul rănit și l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Oamenii legii au rămas muți de uimire atunci când au văzut că, în urma testării conducătorului auto, aparatul etilotest indica o concentrație de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. ,,Poliţia Municipiului Motru a fost sesizată prin apelul 112 cu privire la faptul că pe raza localității a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a stabilit faptul că un tânăr de 29 de ani, din comuna Cătunele, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Motru, a pierdut controlul direcției și a acroșat două autoturisme parcate regulamentar și un tânăr de 28 de ani, care se deplasa pe trotuar. În urma impactului tânărul a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice, sub influența alcoolului”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.