Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a dispus, în primele șase luni ale acestui an, reparații ale unor imobile în care polițiștii își desfășoară activitatea.
Valoarea totală a lucrărilor este de 325.000 de lei. „În perioada ianuarie – iunie 2018 au fost continuate lucrările necesare consolidării, reparării şi modernizării imobilelor aflate în administrare. Astfel, au fost efectuate lucrări de reparaţii curente la reşedinţa IPJ Gorj, sediile Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu,
Serviciul Rutier, Postul de Poliţie Drăguțești-camerele de Arhivă, Postul de Poliţie Arcani, Postul de Poliţie Ciuperceni, Postul de Poliţie Godinești, Postul de Poliţie Hurezani, Postul de Politie Padeș, Poliția Orașului Tismana, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 325.000,00 lei”, se precizează în bilanțul IPJ Gorj.
În primul semestru, instituția a utilizat aproape toate resursele financiare alocate de IGPR.
„La finele semestrului I din anul 2018, IPJ Gorj are o execuție bugetară a fondurilor repartizate de 99,9993%. Din suma de 31.422.047 lei, alocată de către Inspectoratul General al Poliției Române până la data 30.06.2018, s-a utilizat suma de 31.421.813 lei, după cum urmează: cheltuieli de personal – 29.661.478 lei; cheltuieli bunuri şi servicii – 1.439.859 lei; contribuția la sănătate a persoanelor arestate preventiv – 1.537 lei; despăgubiri civile – 11.176 lei; asigurări și asistenţă socială – 307.763 lei (indemnizații creștere copil, stimulent inserție)”, se mai precizează în bilanț.
Sursa aici









