17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:43:10
Acasă Fără categorie Paşi pentru RECEPȚIONAREA lucrărilor la stadion

Paşi pentru RECEPȚIONAREA lucrărilor la stadion

0
141

Procedura de recepționare a lucrărilor de la stadionul municipal din Târgu-Jiu au fost demarate. Marcel Romanescu speră să fie finalizate în următoarele două săptămâni.

O echipă compusă din reprezentanți ai Companiei de Investiții, ai firmei constructoare și ai municipalității va analiza, în perioada următoare, lucrările efectuate la arena de patru stele. Procedura va dura aproximativ două săptămâni. Potrivit primarului Marcel Romanescu, abia după această etapă stadionul va fi preluat de municipalitate. „Săptămâna aceasta, se vor prezenta reprezentanţii firmei constructoare şi cei de la Compania Naţională de Investiţii pentru a începe procedura de recepţie a lucrărilor de la stadion. Va dura două săptămâni, pentru că este vorba de un obiectiv de investiţii foarte mare. Interesul meu ca primar este ca această recepţie să fie făcută foarte atent. Noi vom avea cel puţin un reprezentant în comisia de recepţie. Am avut o discuţie cu domnii directori Chiriac şi Ionescu. Le-am solicitat ca această recepţie să fie supravegheată în fiecare moment de către reprezentantul primăriei din comisie, ca să nu mai avem problemele pe care le-am avut după recepţionarea lucrărilor la teatru sau la sala sporturilor. Nu mi-aş dori ca după finalizarea recepţiei să apară imediat probleme la stadion”, a declarat edilul Târgu-Jiului.




Articolul complet aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!