22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:38:56
Acasă Eveniment Pănescu Jr., la Curtea de Apel Craiova

Pănescu Jr., la Curtea de Apel Craiova

0
254

Fiul proprietarului unui complex turistic din zona montană Rânca, Lucian Pănescu, este așteptat, joi, la primul termen de la Curtea de Apel Craiova, în dosarul în care este judecat pentru ultraj, după ce a formulat apel. Prima hotărâre a fost contestată și de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, urmând ca verdictul să fie stabilit de instanța din Bănie. În luna aprilie, Lucian Pănescu, a aflat prima decizie în această cauză. Tânărul a primit o amendă penală în cuantum de 2540 de lei, reprezentând 254 de zile-amendă. ”Atrage atenţia inculpatului Pănescu Lucian Constantin asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 si 3 cod penal, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii”, a stabilit magistratul din cadrul judecătoriei Târgu-Jiu. Sentința a fost atacată, urmând ca apelul să fie analizat pe 30 august, la Curtea de Apel Craiova.

Acesta a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, fiind acuzat că, în luna februarie a anului trecut, ar fi agresat doi polițiști, în timp ce se afla în fața unui club din municipiu. Acesta ar fi lovit cu piciorul un tomberon și așa ar fi ajuns în atenția celor doi oameni ai legii. Afaceristul a declarat că nu își aduce aminte ce s-a întâmplat, pentru că era obosit. “Nu sunt o persoană violentă. E posibil, când au vrut să mă încătușeze, să mă fi opus. Eram și obosit, fusesem la Baia Mare, condusesem sute de kilometri”, a declarat Lucian Pănescu, în timpul cercetărilor.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!