O nouă ediție a Festivalului Regional de Muzică Tradiţională „Geagu Cătăroiu”

0
33

Primăria orașului Tismana, în colaborare cu Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, organizeză joi, 16 mai 2019, o nouă ediție a Festivalul Regional de Muzică Tradiţională „Geagu Cătăroiu” (Petre Geagu Cătăroiu, lăutar şi rapsod celebru, foarte apreciat în anii ‘50-’70). Festivalul de muzică tradiţională „Geagu Cătăroiu” de la Tismana îşi propune să reînvie muzica lăutărească, veche, atât de apreciată odinioară.

Festivalul de muzică lăutărească „GEAGU CĂTĂROIU” se adresează tarafurilor lăutărești tradiționale care folosesc în interpretare instrumente tradiționale și respectă tradiția și autenticitatea cântecului și portului popular și va avea o singura secțiune: TARAFURI.

CONDIȚII DE PARTICIPARE

– Festivalul – concurs este deschis tarafurilor din toată țara.

– Componența tarafului va fi următoarea: vioară sau fluier, braci, chitară, bas, țambal, cobză (3-7 persoane), iar pentru tarafurile din alte județe vor fi admise instrumente specifice zonei respective, plus doi rapsozi vocali.

– Nu se admit în concurs instrumente electronice.

– Fiecare taraf poate prezenta în concurs un program, care nu poate depăși 30 minute, inclusiv rapsozii.

– Un instrumentist nu poate face parte din mai multe tarafuri.

– Rapsozii vor avea în repertoriu și piese din obiceiurile de nuntă: învelitul miresei, bărbieritul mirelui, împodobitul bradului, zorile și hora miresei.

– Costumul popular este obligatoriu.

– Juriul are latitudinea să redistribuie premiile.

DESFĂȘURARE

Concursul se desfășoară la 16 mai 2019, pe scena Casei de Cultură din Tismana începând cu ora 15.00.

Premiile sunt acordate de:

– Consiliul Local și Primăria Tismana – Premiul I și un Premiu special

– Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” – Premiul al II-lea

– Școala Populară de Artă – Premiul al III-lea;

– C.J.C.P.C.T. Gorj – Trei Premiile speciale

– Asociația „La Tismana într-o grădină” – un premiu special

Festivalul nu permite folosirea instrumentelor electronice.

Distribuie pe:

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Tumblr
  • Pinterest




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns