Munceau la negru într-o cramă din Târgu Jiu

0
123

Două persoane au fost depistate de inspectorii de muncă, din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată, în timp ce munceau fără forme legale de angajare într-o cramă din municipiul Târgu-Jiu și un restaurant din oraşul Rovinari. „Angajatorii au fost sancţionați, fiecare, cu amendă în valoare de 20.000 de lei. Unul dintre controale a fost efectuat pe timp de noapte, cu sprijinul Postului de Poliţie Rovinari.

În perioada 18-21 iunie 2019, în domeniul relaţiilor de muncă, au avut loc 26 de controale, fiind sancţionaţi un număr de 13 angajatori, valoarea amenzilor aplicate, pentru încălcarea legislaţiei muncii, însumând 86.000 de lei. De asemenea, inspectorii de muncă au dispus 115 măsuri cu caracter obligatoriu în sarcina angajatorilor“, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au realizat, în intervalul amintit, 13 controale, un număr de nouă angajatori fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de 45.000 de lei. Cuantumul total al sancţiunilor aplicate de către inspectorii de muncă, în săptămâna 18-21 iunie, se ridică la 131.000 de lei.

Controale în domeniul construcțiilor

„Controalele care se efectuează, în această perioadă, în domeniul construcţiilor, fac parte dintr-o campanie naţională iniţiată de către Inspecţia Muncii, au loc pe raza întegului judeţ şi nu vizează doar depistarea muncii fără forme legale de angajare, ci orice abatere de la legislaţia muncii şi de la normele de securitate şi sănătate în muncă. Sunt verificate şantiere din domeniul public, cât şi privat, fără excepţie, iar lucrările de utilitate publică nu sunt afectate de către intervenţia inspectorilor de muncă. În nici unul dintre controalele care au avut loc, până în prezent, pe domeniul public, muncitorii nu au întrerupt lucru, completarea fişelor de identificare făcându-se pe rând de către cei prezenţi”, a declarat George Octavian Romanescu, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Distribuie pe:

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Tumblr
  • Pinterest




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.