Mobilizare la juniorii de la Pandurii. Vor să protesteze!

0
5

Mai multe grupe de copii şi juniori de la clubul Pandurii Târgu Jiu, dar şi părinţii copiilor, se mobilizează pe reţelele de socializare pentru a protesta în stradă. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că Primăria Târgu Jiu vrea să le ceară bani pentru a se antrena pe terenul sintetic, amenajat de două ori în zece ani de clubul Pandurii.

Intenţia Primăriei Târgu Jiu de a cere o taxă pe terenul sintetic, amenajat pentru a doua oară de clubul Pandurii, scoate în stradă grupele de copii şi juniori. Nu numai cei de la Pandurii, pentru că se solidarizează cu aceştia tot mai multe grupe de copii care se pregăteau pe terenul sintetic, cum sunt cele de la LPS.

Nemulţumirea acestora a fost prezentată pe larg de Clementin Munteanu, antrenor voluntar la o grupă de copii de la Pandurii şi inginer constuctor, fost şef de şantier la construirea stadionului din Târgu Jiu. „Văd cu uimire cum primarul oraşului Tărgu Jiu se laudă cu o realizare de excepţie făcută de el. A scăzut taxa de închiriere la terenurile de antrenament de la suma de 180 lei/oră la 15 lei, respectiv 30 lei/oră. …. Care este aportul primăriei la terenul de antrenament II, cel sintetic?”, se întreabă antrenorul Clementin Munteanu, care a reamintit faptul că vechiul teren sintetic, amenajat de Pandurii Târgu Jiu în 2008, a fost demolat de vechea conducere a primăriei, respectiv reprezentanţii în AGA şi CA de la Pandurii ai municipalităţii, foşti oameni politici.

Aceştia au motivat atunci că vor să facă acolo un teren cu iarbă şi au distrus peste noapte sinteticul care nici măcar nu ieşise din perioada de garanţie. Din păcate în locul ierbii naturale, promise de conducerea care a dus Pandurii la insolvenţă, au apărut bălării ce au stat pe teren din 2014 până în 2017. Atunci tot clubul Pandurii a avut iniţiativa să monteze un nou covor sintetic, achiziţionat tot de Pandurii, dar fără a se bucura măcar de sprijinul primăriei.

Pandurii a evoluat timp de un an pe noul teren, dar de acesta s-au bucurat mai ales grupele de copii şi juniori, nu numai cele de la Pandurii, care s-au antrenat şi au jucat acolo.

Ceea ce reclamă antrenorul, dar şi grupul de părinţi şi copii pe care i-a mobilizat, este faptul că Primăria Târgu Jiu nu a ajutat cu nimic la amenajarea şi întreţinerea acestui teren şi acum vrea să ceară bani chiar de la cei care l-au amenajat şi întreţinut. Demersul primăriei este considerat de tot mai mulţi părinţi ai copiilor ca fiind unul care să ajute clubul ACS Viitorul Târgu Jiu să îşi mute toate grupele de copii şi juniori pe terenul sintetic, ştiut fiind că aceştia nu au teren de antrenamente şi jocuri. Părinţii sunt decişi să iasă în stradă împreună cu copiii şi anunţă că vor organiza proteste dacă Direcţia de Patrimoniu va impune taxe pentru juniorii de la Pandurii.

Lasă un răspuns