CSM Târgu Jiu are un nou antrenor la lupte

0
21

CSM Târgu Jiu a anunţat că s-a făcut recent un pas important pentru dezvoltarea secției de lupte recent înfiinţate. Clubul gorjean a încheiat un acord cu antrenorul Mădălin Gorjanu, multiplu campion naţional de juniori şi seniori, care este şi arbitru naţional de lupte.

Fostul mare campion Mădălin Gorjeanu antrena, ca voluntar, la CS Pandurii, clubul la care s-a consacrat ca sportiv şi unde a antrenat şi tatăl său, Gheorghe Gorjeanu.

Mădălin Gorjanu a explicat, pentru site-ul oficial al clubului CSM, că are planuri mari pentru secția de lupte şi că va încerca să formeze o grupă de elită cu care să aducă medalii și rezultate notabile. În acest moment, la secția de lupte libere din cadrul Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu sunt legitimați doi sportivi de mare valoare, Alexandru Beșliu și Eduard Popescu.

Pe lângă cei doi campioni, cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu- CS Pandurii, Mădălin Gorjanu își dorește să atragă și alți tineri, iubitori ai acestui sport. “Încă din toamna anului trecut am avut unele discuții cu domnul director Robert Bălăeț despre noua sectie de lupte a CSM Târgu Jiu. Fiind antrenor voluntar la CS Pandurii, club cu care CSM are o colaborare foarte bună, drumurile noastre s-au intersectat și așa am început discuțiile, care s-au materializat în această colaborare. În urma discuțiilor avute cu domnul Robert Bălăeț, directorul CSM, am certitudinea că acest club este un proiect sigur, puternic și stabil. Un club care urmărește marea performanță, iar eu, ca antrenor, exact asta caut. În al doilea rând, este vorba și de echipa tânără de la CSM. Pe majoritatea îi cunosc de când erau sportivi și știu că sunt niște oameni exemplari” a declarat noul antrenor al CSM Târgu Jiu dar şi arbitru de lupte.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.