Mici colindători la Jandarmeria Gorj și Inspectoratul de Poliție

0
83

Micii colindători din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu Jiu au fost primiţi de către personalul din comandamentul unității la bradul amenajat în sala de festivităţi a unităţii, unde copiii au cântat şi ne-au încântat cu frumoase colinde specifice sărbătorilor de iarnă.

”Acțiunea de primire a copiilor colindători a fost posibilă ca urmare a bunei relaţionări avute cu personalul din cadrul Complexului de Servicii Comunitare, copiii bucurându-se de vizita noastră la sediul din Cartierul Debarcader, când ne-au promis că ne vor vizita.

Bucuria a fost deosebită în mijlocul copiilor colindători, care, cu multă străduință și îndrumare, s-au pregătit pentru colindat conform obiceiurilor tradiționale specifice acestei perioade și, în numele personalului unității, le-am adresat invitația să revină la Jandarmeria Gorj și cu alte ocazii, au transmis aceștia.

Jandarmii gorjeni au răsplătit efortul copiilor, dăruind acestora pachete cu dulciuri.

Polițiștii, colindați și ei

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a fost luat cu asalt, în cursul acestei zile, de…colindători.

Grupuri de copii, mai mici și mai mari, au “descins” la sediul I.P.J. Gorj, iar pe holurile instituției s-au auzit doar cântece de sărbătoare.

”Fie că vorbim despre micii preșcolari sau elevi ai școlilor gimnaziale, cu toții ne-au împărtășit magia sărbătorilor și ne-au scos din tiparul unei zile obișnuite de muncă.

La finalul colindelor am râs împreună, ne-am urat sărbători liniștite și ne-am bucurat de momente magice” au transmis polițiștii gorjeni.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.