Un tânăr de 25 de ani, din comuna Alimpești, a murit, duminică, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de trenul InterRegio Reşiţa-Timişoara, în localitatea Gătaia. Potrivit anchetatorilor, gorjeanul aflat singur în mașină nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, din judeţul Timiş.
„Un bărbat de 25 de ani a condus un autoturism, pe DJ 588 A, iar la intrare în localitatea Gătaia, la trecerea de nivel cu calea ferată semnalizată prin indicatoare, nu s-a asigurat și a fost surprins și accidentat din partea dreaptă de trenul ce circula din direcția Gătaia către Timișoara. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Surse susțin că Bogdan și-a condus iubita în județul Timiș și se întorcea acasă, în momentul producerii accidentului. Acesta se angajase ca șofer de tir.
Sursa aici









