O mașină a fost cuprinsă de flăcări, duminică, pe raza localității Drăgoieni. Primele verificări au arătat că un scurtcircuit ar fi provocat incendiul.
Șoferul a simțit miros de fum și a tras pe dreapta, apoi martorii au cerut ajutorul pompierilor, care au reușit să-l stingă în câteva minute. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în cartierul Drăgoieni din municipiul Târgu-Jiu.
La fața locului s-a deplasat un echipaj care a localizat și lichidat rapid incendiul, limitând efectele acestuia. Cauza probabilă este în curs de stabilire. Nu sunt victime”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Sursa aici









