O persoană care a asistat, duminică seara, la un accident rutier produs pe raza localității Drăguțești, a avut un șoc, suferind un atac de panică. Martorul a fost transportat la spital, alături de cele șase victime, care se aflau în cele două mașini.Inițial au fost anunțați doi răniți, numărul ambulanțelor fiind suplimentat ulterior.
„Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Drăguțești, în care au fost implicate două autovehicule. Apelantul semnala faptul că în urma impactului au rezultat două victime. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și două echipaje din cadrul SAJ Gorj, care au constatat că, în urma impactului, au rezultat două victime care aveau leziuni și care nu erau încarcerate și erau conștiente, intervenind-se pentru acordarea primului ajutor calificat. Pentru că alte patru persoane care se aflau în cele două autovehicule acuzau dureri și atacuri de panică, iar o persoană care a fost martor la eveniment a suferit un atac de panică, echipajele de intervenție au fost suplimentate, deplasându-se de urgență la fața locului alte trei ambulanțe din cadrul SAJ Gorj și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. Toate cele șapte victime au fost transportate la UPU Târgu-Jiu pentru investigații medicale suplimentare”, au precizat reprezentanții ISU Gorj. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului, urmând să stabilească cine este vinovat de producerea accidentului.
Sursa aici









