Elevii gorjeni vor avea mai puține ore! Parlamentarii vor să stabilească prin lege câte ore vor sta elevii la școală, și nu prin ordin de ministru cum este acum. Aceștia consideră că elevii sunt supraaglomerați în acest moment, iar dacă proiectul va fi aprobat, școlarii ar urma să petreacă mai puține ore la școală. Cea mai drastica taiere se aplica pentru elevii din învățământul preuniversitar.
Mai exact, proiectul de lege prevede o medie de 20 de ore pe săptămână pentru elevii din clasa pregătitoare până la clasa a IV-a. Spre comparație, în prezent elevii învață 19-20 de ore pe săptămână la clasa pregătitoare (au maximum un opțional), minimum 20 – maximum 21 de ore la clasele I, a II-a și a III-a, iar în ultima clasă de învățământ primar, elevii au minim 21 de ore și maximum 22 de ore la clasa a IV-a.
Elevii de clasa a VIII-a vor sta cu 9 ore mai puțin la școală
La gimnaziu, proiectul de lege inițiat de Liviu Pop prevede cele mai drastice tăieri. Proiectul introduce termenul de „medie” de 25 de ore pe săptămână pentru gimnaziu.
În prezent, elevii de clasa a V-a au 26-28 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VI-a au 28-30 de ore pe săptămână, elevii de clasa a VII-a au 31-33 de ore, iar clasa a VIII-a are 31-34 ore pe săptămână.
Această propunere legislativă vine în sprijinul elevilor, e o reglementare a numărului de ore la clasă, 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și în medie 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal”, a scris în urmă cu o zi Liviu Pop pe Facebook.
Propunerea a ajuns la Comisia de învățământ din Senat, iar printre inițiatori se află și actualul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu.
Sursa aici









