LIDERI din PSD Gorj, la Pro România? REACŢIE

0
92

Gabriel Giorgi dă asigurări că echipa de la Gorj este una unită. Social-democratul nu crede că vreun membru PSD Gorj va pleca, în perioada următoare, la Pro România.

Informații potrivit cărora în rândul organizației ar exista nemulțumiri care ar duce chiar la plecarea unor lideri la partidul condus de fostul premier, Victor Ponta, au început să circule în ultima perioadă. Gabriel Giorgi crede că acestea sunt lansate de adversarii politici care vor să bage zăzanie în organizaţia PSD Gorj. Directorul Minprest Rovinari neagă că ar fi nemulţumiri în partid. Cu toate acestea, afirmă că dacă ar fi să plece cineva din PSD Gorj la Pro România, acele persoane ar fi “doar oportuniștii care umblă după cai verzi pe pereți”. “Sunt informații care au menirea să bage bățul printre gard în organizația PSD. Opozanții noștri și-au dat seama că suntem uniți și vor să semene un pic de dihonie în rândul nostru, dar nu reușesc. Nu există nicio nemulțumire! Noi suntem implicați în campania electorală, suntem uniți, se va vedea asta în rezultatele de la alegerile prezidențiale. Dacă e să plece cineva, pleacă oportuniştii care umblă după cai verzi pe pereţi. ”, a conchis Gabriel Giorgi.




Articolul complet aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.