“Incompetenţa și minciună” în ograda lui Vela

0
27

Liberalii au amânat creșterea salariilor din MAI. Senatorul Florin Cârciumaru se declară indignat de modul în care oficialii din Guvern tratează punerea în aplicare a deciziilor luate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Parlamentarul susține că oamenii legii sunt în continuare discriminați cu privire la achitarea plății chiriilor.

Senatorul Florin Cârciumaru a primit răspuns la interpelarea care vizează problemele angajațiilor din MAI. Datele incomplete l-au făcut pe social-democrat să creadă că ministrul Marcel Vela nu este interesat de soarta angajaților din structura pe care o conduce.

“La fel ca toți ceilalți membri ai Cabinetului Orban, și ministrul Marcel Vela îi ia în râs pe români, mai exact pe salariații din structurile MAI. Într-o interpelare anterioară, îi ceream șefului MAI să spună clar de ce salariații din structurile ministerului, aflați în prima linie în războiul cu virusul COVID-19, nu beneficiază de supliment de risc și de normă de hrană corespunzătoare stării de urgență. Răspunsul dat de „specialiștii” lui Vela de MAI este însă unul imprecis, neclar pentru lucrătorii instituțiilor din subordinea ministerului și demonstrează de fapt incompetența și lipsa totală de interes față de problemele acestora.

Deși declara că susține acordarea stimulentului de risc și a normei de hrană, Marcel Vela nu a făcut nimic în sens pozitiv. Acțiunile lui sunt fără finalitate, rezumându-se doar la propuneri sau intenții, acestea neajutand cu nimic angajații sătui de miniciunile PNL.La presiunea Opoziție și a sindicatelor, Guvernul PNL a hotărât punerea în aplicare a Deciziei Î.C.C.J nr 51/2019, însă la fel ca in cazul majorarii alocațiilor și pensiilor, liberalii au amânat creșterea salariilor din MAI. Din nou „specialiștii” lui Orban nu sunt capabili să găsească soluții financiare.

Cu privire la acordarea chiriilor salariaților MAI, „specialiștii” lui Vela recunosc și accepta în continuare ca acestea să fie acordate inechitabil și discriminatoriu. Astfel că, în timp ce unor angajați ai ministerului le sunt achitate chiriile în baza unor legi bugetare anuale (măresc anual sumele), personalului militar, polițiștilor, jandarmilor, pompierilor și agenților de penitenciare cuantumul chiriei li se calculează la nivelul lunii decembrie 2018, generând discriminare crasă în rândul acestora. Cât privește dotarea cu autospeciale și alte materiale de logistică și de protecție sanitară, ministrul MAI a „uitat” complet.

Vela a avut însă grijă să schimbe uniforma polițiștilor și să dea jos simbolul drapelului național de pe mașinile de poliție și să le inscripționeze, chipurile, ca in Germania. Noua uniformă de poliție îi va face pe polițiști să semene mai degrabă cu angajații de la ApaNova, decât cu oamenii legii din Germania.

Cât privește promisiunile de mai sus, ministrul liberal le va mai flutura în fața subalterniilor în viitoarea campanie electorală, când îi va minți din nou pe angajații din structurile ministerului”, a transmis senatorul PSD.

Articolul “Incompetenţa și minciună” în ograda lui Vela apare prima dată în Impact in Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.