Un bărbat de 40 de ani, din comuna Borăscu, a fost împușcat de polițiști, duminică. Oamenii legii au fost sesizaţi de o femeie din localitate despre faptul că tânărul, care este cumnatul său, se manifestă violent în curtea acesteia, având în mână o furcă. Bărbatul și-a adus și câinele pe care l-a asmuțit asupra agenților care au mers la fața locului. Acesta le-a distrus mașina de Poliție cu furca, continuând să fie agresiv.
„La data de 15 septembrie, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin apelul 112, de o localnică din comuna Borăscu, cu privire la faptul că un bărbat de 40 ani, din aceeași localitate, care îi este cumnat, ar fi pătruns fără drept în curtea casei sale și ar provoca scandal. La sosirea polițiștilor la fața locului, bărbatul a devenit agresiv, îndreptându-se în direcția acestora cu o furcă, provocând distrugeri la o autospecială de poliție, aflată în dotarea Secției 3 Poliție Rurală Motru, și asmuțind un câine ce îi aparține, spre cei doi polițiști. Bărbatul a fost somat de către polițiști, aceștia executând ulterior trei focuri de avertisment în plan vertical și, întrucât acesta nu a încetat comportamentul agresiv, au executat cinci focuri de armă, cu armamentul din dotare, în direcția acestuia și unul asupra câinelui. Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în stare de conștiență. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Bărbatul a fost transportat la spital, în Craiova.
Sursa aici









