Hala din Piața Centrală, închiriată pe persoană fizică?

0
17

Hala din Piața Centrală a Târgu Jiului rămâne închisă, deși licitația pentru închirierea construcției a fost câștigată. După ce au reușit în sfârșit să găsească persoanele dispuse să achite chiria lunară, șefii Primăriei nu pot încheia contractul, pentru că nu au fost respectate clauzele din hotărârea de consiliu local.

Hala ridicată încă din 2015 în cea mai mare piață a Târgu Jiului stă în continuare nefolosită, asta deși prețul cerut de edili pentru închiriere a fost redus de la 8.000 de euro lunar la doar 4.000. Primarul Marcel Romanescu spune că ultima licitație a avut chiar și un câștigător, numai că, potrivit clauzelor, construcția poate fi închiriată doar unei firme, nu și unei persoane fizice. În aceste condiții, târgujienii care sperau să se bucure de condiții civilizate în Piața Centrală mai au de așteptat.

„Hala din Piața Centrală a fost scoasă la licitație, dar din păcate sunt anumite probleme legate de semnarea contractului cu cei care s-au prezentat la licitație. În caietul de sarcini era prevăzută participarea unei societăți comerciale sau a unei asocieri de societăți, iar la licitație s-au prezentat persoane fizice. Trebuie ca juriștii primăriei să clarifice aceste aspecte și să vadă dacă a fost respectată hotărârea de consiliu local. Dacă lucrurile vor fi foarte clare, vom semna contractul cu cei care au câștigat licitația, iar dacă nu, se va relua licitația. Sunt convins că se vor găsi persoane juridice care să participe la licitație. Cred că prețul era undeva la 4.000-4.500 de euro pe lună”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Hala a costat municipalitatea aproximativ 2,4 milioane de lei și trebuia să îi găzduiască pe vânzătorii de legume și fructe, numai că aceștia au refuzat să se mute de sub cupola din Piața Centrală.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns