Copiii din comuna gorjeană Bălești se bucură de o nouă unitate de învățământ. Este vorba de grădinița cu program prelungit din satul Ceauru care a fost reabilitată, modernizată și, totodată, dotată cu mobilier nou.
Investiția a fost inaugurată miercuri în prezența autorităților locale, cadrelor didactice, a părinților și copiilor. Lucrările la grădiniţa cu program prelungit din satul Ceauru au fost finalizate după un an, iar acum clădirea este la standarde moderne.
„Inaugurarea Grădiniței din satul Ceauru, comuna Bălești. Investiție făcută pe fonduri europene în valoare de 350 mii euro și cofinanțare de la bugetul local. Este al doilea obiectiv după finalizarea lucrării de canalizare implementat de mine pentru satul Ceauru, comuna Bălești. Pentru cei interesați urmează cel de-al treilea obiectiv: sală sport cu 102 locuri finanțarea fiind prin CNI în valoare de 1500000 euro. Vă transmit toată considerația mea!”, a precizat edilul comunei Bălești Mădălin Ungureanu.
Articolul complet aici



