Gorjean sub atenta supraveghere a medicilor după ce a căzut de pe ATV

0
241

A vrut sa facă o scurtă plimbare cu ATV-ul și a ajuns ulterior pe patul de spital. Este vorba despre un bărbat de 46 de ani, din orașul Tismana. Acesta a pierdut controlul direcției și s-a rasturnat în cele din urmă în afara părții carosabile. A fost dus imediat la spital, acolo unde medicii i-au acordat îngrijirile necesare.

Loviturile suferite nu au fost suficiente pentru bărbatul din Tismana care a dorit sa dea o tură cu ATV-ul. După incident, acesta a fost transportat la spital, iar polițiștii au decis ca pe numele lui să fie întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ajuns la unitatea spitalicească, bărbatul a avut nevoie de mai multe investigații deoarece leziunile pe care le prezenta erau foarte grave.

,,Poliţia Oraşului Tismana a fost sesizată prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza localității a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că un bărbat de 46 de ani, din oraşul Tismana, în timp ce conducea un ATV pe D.C. 125 Costeni, a pierdut controlul asupra direcţiei și s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma impactului conducătorul auto a fost rănit grav, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Datorită stării de sănătate în care se afla, nu a putut fi testat cu etilotestul, urmând sa-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.