Polițiștii din Târgu-Jiu au fost sesizați, marți, despre faptul că, la un magazin din oraș, două persoane au sustras mai multe bunuri. Potrivit unor surse, furtul a avut loc la supermarketul Profi de la Dacia. În zonă s-a deplasat un echipaj format din polițiști și jandarmi, depistând mai întâi o femeie asupra căreia au fost găsite produse din carne, între care și crenvurști pe care i-ar fi ascuns sub tricou, deși este cunoscut faptul că în magazin sunt camere de supraveghere.
„La data de 31 iulie, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul 112, de un lucrător gestionar al unei societăți comerciale din localitate, despre faptul că două persoane au sustras produse din interiorul magazinului. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat că un bărbat de 68 de ani și o femeie de 47 de ani, ambii din municipiul Drobeta Turnu Severin, au sustras de pe rafturile magazinului mai multe produse nealimentare, cauzând un prejudiciu de 89 de lei. Totodată, cu ocazia verificărilor au mai fost găsite asupra lor mai multe produse alimentare, bunuri despre care aceștia au declarat că le-au sustras anterior, din alt magazin din apropiere, cauzând un prejudiciu de 80 de lei. Bunurile sustrase au fost restituite reprezentanților celor două societăți, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor două persoane, în cauză fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Sursa aici









