Furt la Dedeman, în Târgu-Jiu! Doi bărbați au ajuns în arest

0
298

Magazinul Dedeman din Târgu-Jiu a fost ținta hoților. Doi bărbați din județul Vâlcea sunt acuzați că, la sfârșitul lunii iulie, au furat produse electrice în valoare de 5.800 de lei, aceștia fiind prinși luni, cu ajutorul imaginilor suprinse de camerele de supraveghere. Suspecții au fost duși în arestul IPJ Gorj.

„La data de 19 august, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi bărbaţi de 44 şi 21 de ani, din oraşul Călimăneşti, respectiv comuna Dăieşti, judeţul Vâlcea, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că cei doi bărbaţi, la data de 19 iulie, ar fi sustras mai multe produse electrice în valoare de peste 5.800 lei, din incinta unei societăţi comerciale de pe raza localităţii Târgu-Jiu.
Prejudiciul a fost recuperat parțial și restituit persoanei vătămate”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Marți, suspecții au fost duși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru a fi audiați.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.