Un bărbat din Strehaia, județul Mehedinți, a descoperit două pistoale și zeci de cartușe, în timp ce renova acoperișul casei sale.
Acesta scotea vechea țiglă, când a dat de arme şi elemente de muniţie. Acestea au fost ridicate de poliţişti, fiind deschis un dosar penal.

”La data de 20 august, poliţiştii oraşului Strehaia au fost sesizaţi de către un bărbat de 65 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în timp ce renova acoperișul locuinței, a găsit mai multe elemente de muniţie şi două pistoale a căror provenienţă nu o cunoaşte.
La fața locului s-au deplasat specialişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au identificat 84 de cartuşe cu glonţ, calibru 5,6 mm, un încărcător de pistol în interiorul căruia se aflau trei cartuşe cu glonţ, calibru 9 mm, 17 cartuşe cu glonţ, calibru 7,62 mm, 23 capse nepercutate, precum şi două pistoale, unul posibil să fie confecţionat artizanal.
Poliţiştii au ridicat întreaga cantitate de muniţie si cele două arme în vederea continuării cercetărilor sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând a se dispune măsuri în vederea stabilirii provenienţei elementelor de muniţie si a armelor”, se precizează într-un comunicat al IPJ Mehedinți.
Vechimea armelor nu a fost stabilită, deocamdată.
Sursa aici









