Zeci de salariați ai uzinei de termoficare UATAA Motru protestează, vineri, de la primele ore, la poarta unității, nemulțumiți de faptul că Eugen Corcoață, administratorul special al societății, a dat dispoziții prin care personalul indirect productiv a fost trimis în concediu fără plată, o zi pe săptămână, timp de cinci luni. Oamenii sunt revoltați pentru că nu sunt primiți la lucru și îl acuză pe Corcoață că a făcut angajări politice.
”Au plecat, cu desfacerea contractului de muncă, în Germania și după ce au venit, i-a reangajat. Pe mine mă trimite acasă. Am 40 de ani de serviciu…”, a afirmat unul dintre salariații nemulțumiți.
Primarul orașului Motru, Gigel Jianu, a fost chemat de salariați la poarta unității și i-a asigurat că va verifica situațiile prezentate de aceștia, adică fluctuația de personal și creșterile salariale.
UATAA Motru se află în insolvență din 2015, iar deciziile administratorului special Eugen Corcoață, cel care a condus societatea și înaintea intrării în insolvență, au făcut ca aceasta să genereze, în continuare, pierderi uriașe. Primarul Gigel Jianu a propus, recent, schimbarea acestuia, însă consilierii locali PSD-ALDE-PSRo au respins propunerea acestuia.



Sursa aici









