Festivalul Cântecului, jocului și portului popular gorjenesc ,,Tismana 2020” și-a desemnat câștigătorii

0
43

Festivalul Cântecului, jocului și portului popular gorjenesc ,,Tismana 2020” ajuns la cea de-a 53-a ediție și-a desemnat câștigătorii. Evenimentul s-a desfășurat on line și a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, instituție care a acordat și toate premiile.

Secțiunile Festivalului au fost următoarele:

Soliști vocali

Soliști instrumentiști

Dansuri populare

Port popular.

Premiul secțiunii Soliști Vocali din cadrul Festivalului ”Tismana 2020”- ediția a 53-a, a fost obținut de Matei Elena Izabela, în vârstă de 15 ani din comuna Bustuchin, județul Gorj. Este elevă în cadrul Școlii Populare de Artă din Tg-Jiu la clasa doamnei profesoare Nicoleta Lătărețu.

Repertoriu în concurs: “La fântana plopului” și “Neicuță ce gând mai ai” -Maria Apostol

Premiul Secțiunii Soliști Instrumentiști a fost obținut de Gogan Denis Marcel de 16 ani din municipiul Târgu-Jiu. Denis este elev la Liceul de Arte „C-tin Brăiloiu”, Târgu-Jiu, profesor Străjer Valentina.

Repertoriu:“Doina olteneasca”, „Sârba lui Alită de la Cărbunești”

Betej Andrada a câștigat premiul pentru port popular feminin. Andrada are 19 ani și este din satul Dobrana, comuna Prigoria. Tânăra a făcut senzație la mai multe festivaluri din țară, cucerind inimile iubitorilor de floclor. Andrada Betej a devenit cunoscută în toată țara după ce a participat la Next Star.

Lupu Andrei Adrian de 16 ani din comuna Polovragi a câștigat premiul pentru portul popular bărbătesc. Andrei vine dintr-o zonă plină de istorie, a ungurenilor, a oierilor care îşi păstrează şi acum identitatea atât în privinţa costumului popular cât şi al tradiţiilor.

Ansamblul Brâulețul din comuna Bălești a câștigat premiul de la secțiunea dansuri populare. A fost înființat în anul 1991. Are 50 de membri, vârsta acestora fiind între 10-75 ani. Formația este pregătită de către instructorul Nică Lăzăroiu, din anul 2007, când a devenit secție externă a Școlii Populare de Artă, Târgu-Jiu.

Pentru ansamblu nou înființat premiul nu a fost oferit anul acesta.

Juriul a fost alcătuit din personalități ale culturii populare gorjene, președinte de onoare fiind maestrul coregraf Iulian Malea.

Articolul Festivalul Cântecului, jocului și portului popular gorjenesc ,,Tismana 2020” și-a desemnat câștigătorii apare prima dată în Impact in Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.