Procesul fostului consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a început, marți, cu o întârziere de peste cinci ore. Dosarul fostului ministru al Finanțelor era programat de la ora 11.00, însă magistrații Tribunalului Gorj au audiat mai multe persoane într-o altă cauză. În tot acest timp, Vâlcov a preferat să aștepte în mașină, până când l-au chemat în sala de judecată avocații săi. Grăbit să ajungă la timp la proces, bărbatul și-a parcat mașina în apropierea unei intersecții din zona tribunalului, ignorând faptul că a blocat trotuarul, iar pietonii au fost nevoiți să ocolească, timp de câteva ore, autoturismul Audi, în care se afla fostul ministru. Acesta a fost sancționat de polițiștii locali din Târgu-Jiu, care i-au aplicat o amendă de 290 de lei, cu posibilitatea să plătească doar jumătate din sumă în 15 zile. Fostul consilier a spus că a lăsat mașina într-un loc nepermis pentru că nu ar fi găsit „absolut niciun loc de parcare”. La termenul de marți au fost citați martorii propuşi în apărare de Darius Vâlcov. Procurorii susțin că fostul ministru al Finanțelor ar fi inițiat constituirea a trei societăți, care acționau ca un tot unitar, iar un funcționar de la Oficiul de Cadastru ar fi primit timp de trei ani mită de la una dintre firmele înființate la inițiativa sa. „Întrucât nu răspundeau exigențelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcționar de la OCPI Olt care să verifice în prealabil documentația întocmită de către angajații SC Millenium Topographica SRL — având ca activitate cadastru — astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI”, au stabilit procurorii. Darius Vâlcov este acuzat că ar fi exercitat „activități de determinare mediată”, în urma cărora doi salariați ai firmei controlate de acesta i-au dat funcționarului OCPI 1.000 de lei lunar, în perioada ianuarie – aprilie 2012, sumă care nu ar fi figurat în documentele contabile.
Ceilalți trei inculpați sunt Eduard Cincu, Mircea Dogaru și Elena Calotă, administratorul SC Millenium Topographica SRL la data comiterii faptelor. În timp ce Vâlcov este acuzat de comiterea infracţiunilor de instigare la dare şi luare de mită, ceilalți inculpați au fost deferiți Justiției pentru luare și dare de mită.
Sursa aici









