Două victime într-un accident produs în Crasna

0
141

Poliția Orașului Novaci a fost sesizată prin apel de urgență, cu privire la un eveniment rutier cu victime produs în comuna Crasna.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 69 de ani, comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din satul Aninișu din Deal, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 75 ani, din orașul Novaci.

În urma impactului, un bărbat de 53 de ani, din comuna Crasna, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 69 de ani a fost rănit, fiind preluat de un echipaj medical.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.