Doi angajați, amendați pentru că nu au vrut să colaboreze cu inspectorii de muncă

0
43

Doi angajați din județul Gorj au fost amendați cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, fiecare, de către inspectorii de muncă pentru refuzul de a completa fişele de identificare puse la dispoziţie în timpul controlului.

Angajatorului i-a fost aplicată o amendă de 5.000 de lei pentru neîndeplinirea măsurilor de remediere a deficienţelor constatate în timpul unui control efectuat anterior.

„Conform art. 23, alin. 1, lit. (a) şi (b) din Legea 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată, împiedicarea în orice mod a exercitării controlului, precum şi neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către angajatorii controlaţi a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, la termenele stabilite de aceştia, reprezintă contravenţii şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. Opţiunea unor angajaţi, de cele mai multe ori la influenţa angajatorilor, de a nu completa fişele de identificare atrage după sine, în baza prevederilor legale menţionate mai sus, sancţionarea persoanelor în cauză”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Amenzi de peste 60.000 de lei

Săptămâna trecută, au fost efectuate 54 de controale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate amenzi în valoare totală de 62.500 de lei şi dispuse 135 de măsuri de remediere a acestora.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.