17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:51:50
Acasă Eveniment Dispărută fără urmă! O elevă din Gorj, căutată în toată țara

Dispărută fără urmă! O elevă din Gorj, căutată în toată țara

0
93

O elevă de clasa a IX-a, de la Grupul Şcolar Industrial Stoina, a dispărut miercuri. Fratele adolescentei a cerut ajutorul Poliției, ca să o găsească, aceasta fiind pusă în urmărire la nivel național. Oamenii legii îi roagă acum pe toți cei care pot da informații despre ea să sune la 112.

„La data de 26 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un tânăr de 23 de ani, din comuna Stejari, cu privire la faptul că sora sa, Morie Gabriela Isabela, de 14 ani, cu acelaşi domiciliu, a plecat la şcoală şi nu s-a mai întors. La fața locului s-au deplasat poliţiştii, care au efectuat cercetarea, constatând faptul că minora ar fi plecat în jurul orelor 08.00, la liceul Grupul Şcolar Industrial Stoina, fiind elevă în clasa a IX-a, iar în jurul orelor 14.00 a fost văzută plecând cu microbuzul, în municipiul Târgu-Jiu. Semnalmente: înălţime de 1,60 metri, greutate 56 de kilograme, ochi căprui, păr lung şaten, constituţie atletică, fiind îmbrăcată cu o pereche de pantaloni tip colanţi de culoare roşie cu floricele, geacă de piele de culoare crem, în picioare purta o pereche de adidaşi de culoare albă şi avea asupra sa o geantă tip ghiozdan de culoare crem. În cauză se desfășoară activități specifice în vederea identificării minorei, fiind dispusă punerea în urmărire, la nivel naţional, a acesteia. Cei care pot da detalii despre minoră sunt rugaţi să apeleze numărul de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de Poliție”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!