Şeful Clubului Sportiv Municipal Târgu-Jiu a primit o ofertă din partea clubului de fotbal Dunărea Călăraşi de a face parte din echipa de conducere.
Robert Bălăeţ recunoaşte că a fost contactat de reprezentanţi ai clubului de fotbal din Liga a 2 a. Directorul CSM Târgu-Jiu susţine însă că, deocamdată, nu a luat o decizie finală. “M-a bucurat foarte tare că am fost contactat. Înseamnă că anumiţi oameni din ţară apreciază munca depusă de mine în toţi aceşti ani. Chiar mă flatează. Încă nu am luat nicio decizie. Recunosc că am fost contactat, însă, în prezent, sunt directorul clubului sportiv municipal, un club în care am pus mult suflet. Îmi e foarte greu să iau o decizie. Deocamdată, sunt aici. Voi munci în continuare cât timp voi fi director la CSM pentru ca acest club să devină foarte puternic. Şi dacă ar fi 99% şansele să plec sau 1% ele există. Încerc să judeţ şi cu inima, dar să mă gândesc şi la viitorul meu. Totuşi fotbalul m-a consacrat. M-am ataşat însă foarte mult de echipele de la CSM şi mi-e foarte greu să părăsesc clubul acum. Îmi va fi foarte greu să iau o deciei. Voi discuta şi cu familia mea dar şi cu ceilalţi colaboratori ai mei, pentru că nu am muncit de unul singur în club”, a conchis şeful CSM.
Articolul complet aici



