Diferențele dintre infarctul bărbaților și cel al femeilor

0
231

Bun găsit! Dragii mei, astăzi aș vrea să vă vorbesc despre infarct, mai precis despre diferențele dintre infarctul bărbaților și cel al femeilor. Poate că nu este cel mai vesel subiect, însă vă asigur că sunt informații extrem de importante!

Infarctul se produce diferit la femei față de bărbați. De ce? Pentru că artera coronară, principala sursă de sânge a mușchilor inimii și locul unde se formează plăcile de aterom, se erodează în cazul femeilor și explodează în cazul bărbaților. Un al doilea motiv este felul în care se depun grăsimile. Bărbații au așa-numita burtă de bere, adică grăsimea se depune în zona abdomenului, pe când în cazul femeilor, grăsimile se depun relativ uniform și apare celulita. La fel ca grăsimile, și plăcile de aterom se depun diferit: la bărbați se depun pe artere într-un singur loc, blocând artera, pe când la femei, plăcile de aterom se depun uniform, ceea ce conduce la simptome liniștite, dar extrem de periculoase.

Din aceste motive, bărbații au un atac de cord violent, cu dureri puternice în piept și blocarea arterei de un cheag de sânge. Bărbații ajung la spital, EKG-ul arată blocarea arterei și se aplică tratamentul corespunzător. Însă în cazul femeilor, artera nu este blocată de un cheag de sânge, ci se erodează, iar simptomele sunt subtile. EKG-ul nu surprinde problema în cazul femeilor ce suferă de un astfel de infarct tăcut, prin urmare, sunt trimise acasă, deși suferă de o problemă gravă ce evoluează silențios.

Un studiu publicat de Asociația Americană a Inimii ne arată că numărul femeilor ce pot muri din cauza unui infarct este de 3 ori mai mare decât cel al bărbaților, iar un alt studiu publicat în Jurnalul Medical New England a constatat că femeile de 50 de ani sau mai tinere au de șapte ori mai multe șanse să fie diagnosticate greșit cu privire la atacul de cord, comparativ cu bărbații de aceeași vârstă.

Care sunt simptomele unui infarct la femei? Oboseală extremă, tulburări de somn, anxietate, dificultăți de respirație, greață, indigestie, amețeli, transpirație, dureri de spate, umeri sau gât, dureri de maxilar sau care urcă spre maxilar, presiune sau durere în centrul pieptului ce se poate răspândi în braț.

Așadar, doamnelor, dacă simțiți disconfort în zona pieptului asociat cu încă unul-două dintre simptomele enumerate, nu stați pe gânduri și chemați salvarea! Ca metode preventive, nu ar strica nici să mergeți la medic regulat, să vă păstrați greutatea optimă prin alegeri alimentare sănătoase, să faceți mișcare și să renunțați la fumat.

Aveți grijă de inimile voastre! Pe data viitoare!




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.