Cum îți poți ajuta partenerul să treacă peste depresie

0
183

Depresia este o boală care afectează atât bărbații cât și femeile. Această tulburare psihică nu are un efect negativ doar asupra persoanei diagnosticate, ci și asupra apropiaților săi.

În general, partenerii de viață ai celor care suferă de depresie sunt cei mai afectați – se simt neputincioși și uneori vinovați de suferința celui depresiv.

Dacă te afli într-o astfel de situație, iată ce poți face pentru a-ți ajuta partenerul.

Eforturile făcute de partener pentru a diminua stresul resimțit de persoana care se confruntă cu depresia ajută la prevenirea agravării problemei, precum și la menținerea relației sănătoase”, a dezvăluit cercetătorul Matthew Johnson de la Universitatea din Alberta.

De asemenea, mai multe studii au arătat că persoanele cu simă de sine scăzută își recapătă treptat încrederea ajutându-și partenerul să treacă peste depresie.

Partenerul depresiv are tendința să refuze ajutorul, înverșunându-se chiar pe cel care i-l oferă. În aceste situații, partenerul trebuie să se poarte „cu mănuși”, ajutându-l fără ca acest lucru să fie prea evident.

Astfel, te poți ocupa de anumite îndatoriri ale persoanei depresive pentru a-i ușura munca.

O altă modalitate prin care poți fi de ajutor este aceea de a-i arăta disponibilitate, oferindu-i mereu atenție atunci când acesta vrea să povestească ce are pe suflet. Dar trebuie să îl lași pe el să spună ce și când dorește.

Concluzia specialiștilor este una singură: depresia se tratează cu dragoste. Cu cât partenerul este mai deprimat, cu atât mai multă atenție și iubire trebuie să îi oferi.

De asemenea, îți poți îndruma partenerul spre cabinetul unui specialist și poți merge cu el la consult.

Sursă foto: 123rf.com




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.