Consilierul local din Drăguțești, acuzat că a furat piesele de la două ambulanțe, sub control judiciar

0
128

Consilierul local din comuna Drăguțești, Ion Bîrsan, acuzat de furtul motoarelor și a elementelor componente a două ambulanțe, a primit măsura controlului judiciar pe 60 de zile, după ce a fost audiat ieri de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Acesta a fost reținut luni, 1 iulie, de polițiști, în urma unor percheziții. „Poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară, la locuinţa unui bărbat, de 59 de ani, din localitate, ocazie cu care au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor două motoare având cutiile de viteze aferente şi mai multe componente şi subansamble auto, despre care există suspiciunea rezonabilă ca provin din săvârşirea infracţiunii de furt. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul ca bunurile ar fi fost sustrase în perioada septembrie – octombrie 2017, de la două autospeciale aflate în curtea Primăriei Comunei Drăguţeşti. Bunurile ridicate cu ocazia percheziţiei au fost predate Primăriei Comunei Drăguţeşti, până la finalizarea cercetărilor, prejudiciul ridicându-se la peste 200.000 lei“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.

Din ambulanțe au mai rămas doar caroseriile

Polițiștii gorjeni au efectuat percheziții domiciliare și au găsit piese ascunse sub fân:

Autospecialele au fost donate Primăriei Drăguțești și se aflau parcate în apropierea sediului. Din cele două ambulanțe au mai rămas doar caroseriile.

Distribuie pe:

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Tumblr
  • Pinterest




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.