Chiul și fraudă la Bac-ul toamnei

0
16

Bac-ul de toamnă a început cu stângul la Gorj. Un candidat a fost scos din sala de examen după ce a fost prins copiind. În total, la Gorj, peste 567 de elevi au susținut prima probă la limba și literatura română, înregistându-se aproximativ 130 de absenți.

Examenul de bacalaureat sesiunea din toamnă a demarat la Gorj cu absențe. Prima probă la limba și literatura română nu a dat bătăi de cap candidaților însă chiar și așa au existat elevi care au încercat să trișeze. „În județul Gorj s-au înscrie 693 de candidați. Aceștia au susținut proba scrisă în două centre de examen la Colegiul Național Spiru Haret și Colegiul Național Tudor Vladimirescu. În județ exista un centru zona de evaluare unde se vor evalua lucrări din alte județe. S-a înregistrat un incident, un elev de la Spiru Haret a fost eliminat pentru tentativă de fraudă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Georgeta Popescu.

Încă două zile de foc

Examenul va continua și zilele următoare cu probele la disciplinele obligatorii și la alegere. „Miercuri se va desfășura cea de-a doua probă la care s-au înscris 781 iar joi va avea loc ultima probă, cea la alegere unde s-au înscris 690 candidați”, a mai declarat Popescu. De asemenea, probele orale vor începe cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se vor desfăşura pe 24 şi 27 august, pe 28 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 29-30 august, evaluarea competenţelor digitale şi examenul se încheie pe 30-31 august, când este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Afișarea rezultatelor

Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului vor fi afişate pe 1 septembrie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16:00 – 20:00. În perioada 2-5 septembrie contestaţiile vor fi soluţionate, iar pe 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns