Centru de excelență în informatică la CNTV din anul 2019

0
175

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“ va înființa de la 1 ianuarie 2019, din resurse proprii, un centru de excelență pentru copiii de gimnaziu. „Vom accepta copiii de la toate școlile din municipiu. Este un centru de excelență pe care Colegiul Naționmal «Tudor Vladimirescu» și l-a asumat prin profesorii de la colegiu și nu numai. Așteptăm orice om care dorește să participe la formarea acestor copii să sprijine acest centru de excelență“, a spus Dorin Tașcău, directorul CNTV.

Rampă de lansare

Centrul de excelență se dorește o rampă de lansare pentru tinerii talentați în informatică, dar și o pepinieră pentru CNTV. „Sunt mulți care nu au posibilitatea să «sară» și e normal ca învățământul românesc, fie prin resurse ministeriale sau extrabugetare să-i adune pe acești copii și să facă performanță care să rămână în țară pentru că asta ne dorim“, a mai precizat Dorin Tașcău.

Medalie de bronz

În urmă cu doar câteva săptămâni, liceanu Ion (Giovani) Popescu de la CNTV a obținut o performanță remarcabilă la un concurs internațional de informatică. Acesta a participat la International Autumn Tournament in Informatics – Bulgaria 2018 și a obținut medalia de bronz. La concursul internaţional de informatică au participat 98 de concurenţi la secţiunea seniori şi 71 la juniori din Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Elveţia, Moldova, Polonia, România, Rusia şi Serbia.

Giovani a reuşit în acest an o serie de rezultate de excepție. Acesta a câştigat medalia de la argint la Balcaniada de informatică, fiind cel mai tânăr participant din tot concursul la care au participat peste 120 de elevi din 13 ţări. Tot în acest an, liceanul a obţinut medalie de aur la Olimpiada Naţională de Informatică şi s-a calificat-după ce a trecut de proba de baraj-în Lotul Naţional de Informatică-Seniori al României. Profesorul care îl pregătește pe Giovani este Eugen Nodea, care este unul dintre coordonatorii lotului național al României la informatică.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.