Marcel Romanescu spune că după ce a fost inaugurat noul stadion municipal parcarea subterană, ce are o capacitate de 150 de locuri, va putea fi folosită, deocamdată, gratuit.
Municipalitatea va hotărî, în perioada următoare, care va fi modalitatea prin care vor putea fi folosite locurile de parcare din subteranul arenei, dar şi de cele de la suprafaţă. În acest moment, barierele sunt ridicate. Marcel Romanescu spune că până când Direcţia de Patrimoniu va găsi o soluţie accesul în parcarea subterană va fi gratuit. „În momentul de faţă, parcarea este deschisă, barierele sunt ridicate. Cred că va putea fi folosită. Ne gândim la o modalitate corectă de a folosi în integralitate parcările de la stadion. Nu e normal să fie gratuite cele de deasupra, iar cea subterană cu plată. Prin intermediul Direcţiei Publice de Patrimoniu încercăm să găsim o soluţie imediată pentru a fi folosită în totalitate această zonă. În acest moment, parcarea poate fi folosită gratuit. Sper ca după ce va fi realizat acel studiu de oportunitate pe care l-am aprobat în şedinţă de consiliu local să avem o imagine de ansamblu şi să vedem exact ce ar trebui să facem noi ca să putem rezolva această problemă. Eu cred că până la începutul anului vom avea deja o modalitate pentru a putea folosi aceste parcări”, a conchis primarul Târgu-Jiului.
Articolul complet aici



