Contul de Facebook al polițistei din comuna Bălești a fost închis, după înmormântare. Pe pagina sa, tânăra de 33 de ani avea fotografii de la nuntă și din vacanțe. Cel mai probabil, decizia de închidere a contului a fost luată de soțul agentei. Bărbatul a primit pe pagina lui mai multe mesaje de condoleanțe, chiar și de la fostul șef al Adelei.

„Dumnezeu ia oamenii buni! Costi, sincer nu am cuvinte la ceea ce s-a întâmplat, nu pot să cred, nu mă pot trezi din visul ăsta urât! Sunt primul om care a primit-o pe Adela la Poliția TF și am fost șeful ei 3 ani! O ființă deosebită, un coleg bun, o polițistă model! Dunnezeu să o odihnească, să o ierte, să pună îngerașul în stânga lui Dumnezeu!”, este mesajul postat de Sergiu Nicolescu.
Femeia de 33 de ani și-a împușcat fiul de șase luni și mama care împlinise 54 de ani, secretară la Direcția de Patrimoniu, apoi s-a sinucis, folosind arma soțului ei, polițist la Mătăsari. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj efectuează cercetări în acest caz.
Sursa aici









