Cățelușa Jolene care îi ajută pe copiii cu deficiențe să se recupereze

0
282

Jolene este un labrador care-i ajută pe copiii cu dizabilități să se recupereze mai repede. Cățelușa are vârsta de trei ani și face parte din echipa Complexului de recuperare pentru Copiii cu Dizabilității Târgu Jiu.

Câinele este dresat special pentru activități de recuperare. A fost pregătit la un centru special din Satu Mare, unde au urmat cursuri și două angajate ale unității, care au devenit acum instructori canin. Complexului de recuperare pentru Copiii cu Dizabilității Târgu Jiu oferă servicii de terapie cu animale de câteva luni. Aproximativ 40 de copii cu deficiențe urmează această terapie. Roxana are nouă ani și participă la programul de recuperate împreună cu Jolene: „Îmi place mult de Jolene. Merg alături de ea, mai țin lesa, o mângâi. Am și eu la țară un cățel“, a spus fetița.

Jolene este specializată să lucreze cu micuții cu deficiențe

Maria Cătan este angajată ca infirmieră, dar se ocupă și de Jolene, împreună cu o altă colegă: „Câinele nostru de terapie, Jolene, este pregătit să lucreze cu copiii cu dizabilități, ajutându-i să își gesticuleze mișcările și să socializeze. De exemplu, un simplu aruncat cu mingea îi ajută să își dezvolte motricitatea grosieră – mers, sărit, alergat -, cât și orientarea spațială. O avem în centru de doi ani și jumătate. Avea, deja, atunci când a venit la noi acest nume frumos. Am început programul de terapie, după ce cursul urmat la Asociația «Angel Dog» de la Satu Mare. Am participat la dresarea cățelușei, împreună cu un specialist de la această asociație. Știe comenzile de bază – «șezi», «culcat», «pas» – care-i ajută și pe copii cu deficiențe de vorbire să pronunțe comenzile, după care urmărim dezvoltarea abilităților motorii: periatul, ținutul bolului cu apă sau atunci când pun hamul. Copii se bucură atunci când o văd pe Jolene. Prima dată vin s-o vadă și pe urmă merg la terapie. Este foarte cuminte și ascultătoare“.

„Cățelul acceptă necondiționat orice persoană“

Nicolae Pasăre, directorul Complexului de recuperare pentru Copiii cu Dizabilității Târgu Jiu, ne spune că Jolene face parte din echipa unității și că participă la toate activitățile care se desfășoară: „Jolene face parte din familia noastră de doi ani de zile. Este un proiect al nostru în care am fost implicați toși colegii. După doi ani de activitate, putem să oferim servicii de terapie asistată cu animale. A fost un proiect în care au fost implicați toți colegii. Cățelul nostru nu are program. Colșegii noștri vin pe rând, îl hrănesc și îl socializează chiar în zilele de weekend. Nu avem liber niciodată. Cățelul știe că aceasta este casa lui și își desfășoară activitatea aici. Terapia asistată de animale este complementară activităților pe care noi le desfășurăm, de recuperare având o echipă structurată pe kinetoterapie, ergoterapie, logopedie, terapie ocupațională, comportamentală, consiliere psihologică a familiei în vederea depășirii anumitor probleme. Cățelul împreună cu conductorii canini participă la aceste programe de recuperare în vederea dezvoltării abilităților copiilor și urmăririi obiectivelor din planul opersonalizat de intervenție. Este o schimbare majoră în cadrul centrului prezența acestui cățel, pentru că motivația copilului de a face anumite activități este mult mai mare. Cățelul acceptă necondiționat orice persoană. El este un liant între terapeut și beneficiarii c are își desfășoară activitatea în vederea dezvoltării sau menținerii abilităților pe care le are“.

Cățelușa a fost donată complexului, iar stăpâna vine și o vizitează săptămânal.




Sursa aici

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns