Care sunt costurile pentru tratarea COVID-19. Estimările unui medic ATI

0
4

Costurile pentru tratarea unui bolnav de COVID-19 sunt foarte ridicate, însă nu pot fi estimate deoarece fiecare pacient primește mai multe medicamente diferite.

Medicul Laura Zarafin, specialist ATI la Spitalul Colentina, susține că nu pot fi stabilite costurile reale ale tratamenului pentru un bolnav cu COVID-19 deoarece fiecare pacient primește mai multe medicamente diferite.

Laura Zarafin a dat exemplul Remdesivir-ului, unul dintre cele mai recomandate medicamente în tratarea COVID-19. Ea a precizat că pentru un singur bolnav, costurile tratamentului cu Remdisivir se ridică la 3.000 de dolari.

„Cred că Remdesivirul are eficiență dacă este administrat în primele 8-24-48 de ore. Așa am citit în studii. Nu am experiență pentru că la noi pacienții ajung după multe zile de evoluție a bolii. Cert este că până și compania producătoare a Remdesivirului nu afirmă că «vindecă», doar scurtează evoluția clinică a bolii”, a precizat medicul.

Laura Zarafin a mai spus că șansele de supraviețuire a pacienților ar putea crește dacă toate intervențiile terapeutice s-ar face la momentul oportun. Pentru

„Deci ar fi necesară testarea masivă și acțiunea de la primele semne de boală, poate din prima zi în care avem un PCR pozitiv”, a mai explicat medicul Zarafin.

Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea

Medicul Laura Zarafin atrage atenția că, în ciuda eforturilor pe care le fac, doctorii sunt înjurați sau chiar reclamați de familiile bolnavilor care nu supraviețuiesc infecțiilor cu noul coronavirus.

„Acestea sunt vremurile, să nu ne mai ascundem. De ce nimeni nu își asumă și nu spune clar: «nu știm tratamentul!?» De fapt, nu există, în general, garanții în medicină. În cazul unei boli necunoscute de unde să cerem vindecări?”, a arătat medicul ATI.

Laura Zarafin a precizat că se prescriu anumite medicamente dar acest lucru se face, mai ales, în funcție de bolile asociate, iar nu pentru că acestea ar reprezenta un tratament eficient, confirmat, împotriva COVID-19.

„Și tocmai acei medici care intră non-stop la bolnavul COVID sunt înjurați, amenințați că sunt dați în judecată și, mai nou, unii s-au trezit cu plângeri la Colegiul Medicilor”, a precizat medicul Laura Zarafin, conform ziare.com.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOAREOriginal Article

Lasă un răspuns