Candida albicans – prieten sau dușman?

0
210

Ce este Candida albicans?

Dintre cele aproximativ 8,7 milioane de specii eucariote prezente pe pământ, 7% sunt ciuperci, iar dintre acestea, în jur de 600 de specii sunt patogene și pot produce infecții sistemice cu potențial letal. Candida albicans este una dintre ele.

Candida albicans este o levură care colonizează în mod saprofit cavitatea bucală a trei sferturi din populație. În cantități mici, este esențială pentru sănătatea digestivă și ajută la absorbția nutrienților. La oamenii sănătoși, bacteriile saprofite și patogene (microbiomul intestinal) coexistă în echilibru. Dr. Amy Myers compară microbiomul intestinal cu o pădure tropicală, în care diverse specii conviețuiesc în pace și armonie.

Candida devine patogenă atunci când imunitatea scade, când se modifică pH-ul după un tratament cu antibiotice sau cu hormoni. Candida albicans este în topul celor mai uzuale cauze ale infecțiilor nosocomiale, cu rate ale mortalității de până la 50%. Poate produce infecții superficiale (candidoza bucală și vaginală), care nu au potențial letal, dar și infecții sistemice cu o rată ridicată a mortalității în pofida terapiei cu antifungice. Candidoza sistemică poate afecta inima, creierul, rinichii, ficatul, articulațiile, ochii. Factorii de risc ai apariției candidozei sistemice includ, între altele, neutropenia (nivel scăzut de globule albe în sânge), cateterul venos central, care permite accesul direct al Candidei în fluxul sanguin, intervențiile chirurgicale gastrointestinale și de urgență.

Capacitatea de adaptare metabolică a Candidei albicans

Candida trebuie să se hrănească pentru a supraviețui. Adaptabilitatea sa metabolică îi permite să asimileze substanțele nutritive necesare, care diferă de la un mediu la altul. Această flexibilitate este deosebit de importantă pentru ciupercile patogene în timpul infectării gazdei.

În gazda umană, Candida este expusă unui mediu în care pH-ul variază de la alcalin la acid și poate fi foarte dinamic. În urma eliminării amoniacului, mediul extracelular se alcalinizează, iar Candida este extrem de stresată de pH-ul neutru sau alcalin. Totuși, chiar și în aceste condiții vitrege, ea simte și modulează pH-ul extracelular în mod activ. Aceste caracteristici contribuie la capacitatea sa remarcabilă de a coexista ca microorganism comensal și de a supraviețui ca agent patogen.

La oamenii sănătoși, Candida este întâlnită mai ales ca parte a microbiomului gastrointestinal. Deși concentrația de substanțe nutritive din acest mediu este ridicată, alți membri ai florei microbiene intestinale îi țin sub control dezvoltarea. Însă, când echilibrul este perturbat, în timpul episodului de diseminare, Candida ajunge în sânge, sursa preferată de nutrienți a ciupercilor datorită conținutului de glucoză.

Atunci când Candida este ingerată de celulele fagocite, mediul nutrițional din interiorul acestora se schimbă complet. Fagocitele produc specii reactive de oxigen și de azot și peptide antimicrobiene și restricționează hrana, creând astfel un mediu de înfometare în interior. Totuși, Candida dezvoltă rapid o plasticitate metabolică, se adaptează la acest mediu ostil și utilizează căi evoluate de a ieși din macrofage: inhibă producția de celule efectoare antimicrobiene și induce formarea de hife în interiorul celulelor fagocite. Cu ajutorul acestor filamente ascuțite, străpunge prin forțe mecanice peretele celulei-gazdă imune și evadează.

În candidoza sistemică, celulele fungice pot ajunge în orice organ al gazdei umane, fiecare cu propriile substanțe nutritive. De exemplu, în ficat, Candida are acces la cantități mari de glicogen, principala moleculă de stocare a glucozei, iar în creier se găsesc concentrații mari de glucoză și vitamine, surse potențiale de nutrienți. Chiar și în țesuturile în care se găsesc concentrații relativ scăzute de glucoză, Candida folosește căi metabolice alternative pentru a profita de proteinele, aminoacizii, lipidele și fosfolipidele gazdei.

S-a demonstrat de curând că adaptarea Candidei la diverse surse de nutrienți îi susține supraviețuirea și dezvoltarea și, în același timp, îi mărește și virulența. Pe lângă capacitatea de a utiliza diverși nutrienți, abilitatea Candidei de a răspunde rapid și dinamic la mediile diferite ale gazdelor contribuie la succesul acesteia ca agent patogen.

Legătura dintre Candida, intestinul permeabil și bolile autoimune

De cele mai multe ori, proliferarea Candidei indică prezența unei boli autoimune și invers. Din cartea dnei dr. Amy Myers, „Soluții contra autoimunității”, aflăm că diagnosticarea unei boli autoimune presupune în medie 5 ani și consultarea a 6-10 medici. Simptomele proliferării Candidei sunt puse de cele mai multe ori pe seama stresului, înaintării în vârstă sau, pur și simplu, a faptului că cele mai multe paciente sunt femei. Simptomele comune ale candidozei și bolilor autoimune includ lipsa concentrării, oboseala, probleme ale pielii, afecțiuni digestive, dezechilibre comportamentale.

Simptomele proliferării Candidei

  • Infecții fungice ale pielii și unghiilor, de exemplu onicomicoza, piciorul atletului, tinea corporis.
  • Candidoza bucală.
  • Infecții vaginale, prurit vaginal, infecții urinare și prurit rectal.
  • Tulburări de concentrare, memorie scăzută, ADD/ADHD.
  • Afecțiuni cutanate, cum ar fi psoriazis, eczeme, erupții cutanate, urticarie și tinea versicolor.
  • Probleme digestive, inclusiv balonări, constipație și diaree.
  • Schimbări de dispoziție, anxietate și depresie.
  • Oboseală, epuizare, oboseală cronică și fibromialgie.
  • Pofte nestăpânite de dulce și de carbohidrați rafinați.
  • Mâncărimi ale urechilor.
  • Alergii severe de sezon.
  • Deficit nutrițional.
  • Infecții recurente ale sinusurilor.
  • Boli autoimune, precum tiroidita autoimună (Hashimoto), artrita reumatoidă, lupus, colita ulcerativă, sclerodermie și scleroză multiplă.

În timpul episodului de diseminare, Candida străpunge pereții intestinali, ceea ce duce la sindromul intestinului permeabil. Peretele intestinal are grosimea unei singure celule și este susținut prin legături strânse, care acționează ca un pod mobil. Doar niște bărcuțe mici (așa cum sunt micronutrienții din alimente) pot traversa acest pod fără probleme. Este un sistem foarte bine pus la punct, care permite absorbția nutrienților vitali din alimentele ingerate în fluxul sanguin. În urma deteriorării peretelui intestinal și ridicării „podului mobil”, pot pătrunde și bărci mai mari, cum ar fi toxine, microbi, proteine și particule alimentare digerate parțial. Toate particulele nedigerate, toxinele, virusurile și bacteriile trec prin peretele intestinal în fluxul sanguin și declanșează un răspuns inflamator de la sistemul imunitar, în încercarea de a lupta împotriva atacatorilor străini. Atât timp cât intestinul rămâne permeabil și invadatorii reușesc să treacă de barieră, sistemul imunitar rămâne în alertă. Trebuie să protejeze organismul, așa că, pentru a ține piept invadatorilor, își folosește în mod repetat arma: inflamația.

Inflamația cronică exacerbează simptomele. În timp, sistemul nostru imunitar devine stresat, slăbit, confuz și începe să dea rateuri, atacând propriile țesuturi, ceea ce duce la dezvoltarea autoimunității. Intestinul permeabil poate influența apariția multor boli cronice, în special autoimune, care apar în funcție de țesuturile atacate. Dacă articulațiile sunt vizate, boala autoimună va fi artrita reumatoidă, iar în cazul pielii, sclerodermia sau psoriazisul. Alessio Fasano, cercetător la Harvard, a identificat intestinul permeabil ca precursor al autoimunității.

Multe substanțe care pătrund în fluxul sanguin sunt foarte similare cu propriile celule ale organismului, așadar sistemul imunitar poate fi ușor indus în eroare. Acest proces de confundare a identității, cunoscut ca „mimetism molecular”, are ca rezultat atacarea accidentală a organelor și țesuturilor proprii de sistemul imunitar în încercarea de a ne proteja.

Cel mai elocvent exemplu este al bolilor autoimune ale tiroidei, tiroidita Hashimoto și maladia Graves. Glutenul (cauza numărul 1 a intestinului permeabil) conține proteine foarte similare cu țesutul tiroidei. Atunci când intestinul este permeabil și sistemul imunitar începe să atace proteinele glutenice consumate, va ataca tiroida din greșeală.

Așadar, atunci când apare o boală autoimună, în vederea vindecării și reparării daunelor, trebuie tratată mai întâi proliferarea Candidei care a dus la permeabilizarea intestinului. Netratată, poate produce alte daune și boli autoimune. Odată apărută o boală autoimună, riscul de a apărea și altele se triplează.

Cum învingem proliferarea Candidei în trei pași

Atunci când descoperim rolul pe care Candida îl joacă în autoimunitate, dar și faptul că ea este „vinovată”, ne putem recăpăta sănătatea prin câțiva pași simpli.

Primul pas este să o înfometăm eliminând alimentele cu care se hrănește. Înseamnă să renunțăm la zahăr și la alcool și să limităm carbohidrații din fructe, legumele bogate în amidon, cerealele și leguminoasele la două cești pe zi.

Al doilea pas este să o atacăm cu suplimente care îi distrug pereții celulari. Acidul caprilic, un acid gras cu catena scurtă, derivat din nuca de cocos, este foarte eficient. Carbo Forte, cărbune activat din coajă de nucă de cocos, absoarbe substanțele toxice rezultate în urma distrugerii drojdiilor și ajută la ameliorarea simptomelor.

Al treilea pas este repopularea intestinelor cu probiotice care țin ciupercile sub control. ColonHelp Probiotic Forte este recomandat pentru detoxifiere și pentru refacerea florei intestinale și menține buna funcționare a sistemului imunitar. Alimentele fermentate, cum ar fi murăturile, sunt considerate hrană pentru bacteriile bune din intestine, însă pot hrăni și Candida. Se recomandă includerea alimentelor fermentate în dietă pentru reconstruirea armatei de bacterii saprofite doar după eradicarea Candidei. Bacteriile sănătoase țin sub control nivelurile Candidei din intestine, însă acest echilibru se pierde în momentul administrării de antibiotice, contraceptive orale, dacă avem o dietă bogată în carbohidrați rafinați și zahăr (hrana preferată a Candidei), alcool sau dacă suntem stresați.

10 alimente detestate de Candida albicans

Pentru stoparea proliferării Candidei și restabilirea echilibrului microbiomului intestinal, trebuie consumate următoarele alimente:

Ulei de cocos

Uleiul de cocos conține acid caprilic, un antifungic care oprește dezvoltarea și reproducerea Candidei deoarece îi străpunge peretele celular, provocându-i astfel moartea.

Usturoi

Usturoiul conține alicină, un compus cu sulf, cu proprietăți antifungice naturale. Trebuie consumat crud pentru cele mai bune rezultate.

Oțet din cidru de mere

Oțetul din cidru de mere este singurul tip de oțet permis în dieta anti-Candida, datorită enzimelor conținute.

Cruciferele

Cruciferele, cum ar fi broccoli, varză de Bruxelles, rucola, varză și ridichi, conțin izotiocianați, compuși cu sulf și azot ce atacă ciupercile.

Ghimbir

Ghimbirul conține gingerol și shogaol, componente antiinflamatorii și antifungice care susțin ficatul în procesul de detoxifiere a organismului după proliferarea Candidei.

Uleiuri

Uleiurile de măsline, in, avocado și primulă sunt antioxidante și susțin organismul în lupta împotriva Candidei.

Cuișoarele

Cuișoarele conțin eugenol, un ulei esențial puternic și antifungic extrem de eficient atunci când este administrat intern. Uleiul de cuișoare poate fi eficient și ca agent topic pentru infecțiile fungice ale unghiilor.

Scorțișoara

Scorțișoara este un condiment antiinflamator cu proprietăți antimicotice. La fel ca acidul caprilic, atacă celulele ciupercii și le deteriorează.

Somonul sălbatic

Somonul sălbatic este o sursă excelentă de acizi grași omega-3, despre care se știe că tratează infecțiile micotice.

Lămâie

Uleiul esențial de lămâie are proprietăți antifungice și susține ficatul în lupta împotriva Candidei.

Cum se testează proliferarea Candidei?

Nivelurile ridicate ale anticorpilor IgG, IgA și IgM indică o creștere a Candidei și o reacție a sistemului imunitar. Candida poate afecta sistemul imunitar, așadar, este important să se testeze nivelul anticorpilor totali IgG, IgA și IgM împreună cu anticorpii pentru Candida. Nivelurile scăzute ale acestor anticorpi pot să producă o reacție fals negativă, și anume să indice absența Candidei în mod eronat. Din cauza scăderii funcției sistemului imunitar, organismul nu poate produce nicio reacție, de aceea rezultatul testului de sânge poate fi negativ, deși analizele de urină sau de materii fecale sunt pozitive.

Se recomandă analize complete de sânge, deoarece s-a asociat nivelul scăzut al leucocitelor și al limfocitelor și numărul crescut de neutrofile cu proliferarea Candidei. Deși aceste tipare nu sunt specifice Candidei, se întâlnesc foarte frecvent la pacienții care suferă de candidoză.

Dr. Meyers consideră că analiza materiilor fecale care indică prezența Candidei în colon este metoda cea mai exactă. Trebuie efectuat un test complet, nu standard, pentru a stabili specia de drojdie, precum și tratamentul care se impune de la caz la caz.

De asemenea, nivelul crescut al D-Arabinitolului produs în urma suprapopulării cu Candida indică prezența Candidei în intestinul subțire.

Pentru a afla dacă numărul coloniilor de Candida din organismul dumneavoastră a crescut excesiv, faceți un test simplu aici.

Surse:

www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3654610/

amymyersmd.com/sp/candida-breakthrough-challenge/

www.amymyersmd.com/2018/07/foods-to-fight-candida/

www.amymyersmd.com/2018/07/10-signs-candida-overgrowth/

www.amymyersmd.com/2018/07/candida-and-autoimmune-disease/




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns