17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:05:46
Acasă Eveniment „Blestemul” primului lăutar din România, amendat de ANAF: „Până în 2019 să-i...

„Blestemul” primului lăutar din România, amendat de ANAF: „Până în 2019 să-i cheltuiască prin spital bolnavi”

0
135

Bărbatul din Albeni, care a fost sancționat de inspectorii antifraudă pentru că nu ar fi declarat cei 300 de lei obținuți de pe urma cântărilor la nunţi, a plătit, luni, amenda redusă la 250 de lei, în primele 15 zile. Acesta a postat și un mesaj pe o cunoscută rețea de socializare, în primul rând pentru persoana care l-a reclamat.

„Dragii mei prieteni, colegi, am de făcut o urare …Așa cum bine știți am fost amendat de ANAF … dragilor v-am dat banii azi nu știu cum o să-i împărțiți pentru că celui care a visat și a pus pe masă această lege și celui ce a aprobat legea asta eu vă doresc să vă cumpărați de sărbători tămâie lumânări colivă din belșug asta să aveți pe masa voastră ….iar ce rămâne să dați la ANAF să-i cheltuiască in scopuri medicale …adică până în 2019 să-i cheltuiască prin spital bolnavi ….că pun în aplicare această lege de … și ia banii cu japca și constrâng oamenii să plătească și să nu uitați să dați ceva și la cel care m-a reclamat pe mine că eu m-am îmbogățit și el e sărac ..să fie ultimii lui bani văzuți în buzunarul lui și să vina la mine să-i dau un leu zilnic ….așa să vă ajute Dumnezeu”, este mesajul postat de instrumentist, pe pagina sa de Facebook.

Constantin Florea, șoferul profesionist, este primul lăutar din România, amendat de ANAF, pentru că nu şi-ar fi declarat veniturile încasate de pe urma cântărilor la diverse evenimente festive. Acesta s-a trezit, vineri, cu inspectorii antifraudă la poartă, care l-au anunțat că a fost sancționat cu 3000 de lei pentru cei 300 de lei obținuți sub formă de „bacșis”, din aprilie până în octombrie.
„A venit ANAF-ul la mine acasă ca la infractor, au venit la laudele unor «prieteni» care îmi vor bine. Consideră că eu am făcut evaziune fiscală cântând, dar oare cei care au delapidat statul român cu miliarde de euro, infracțiunea lor cum se numește ? Binefacere? Și vreți să recuperați de la lăutari fraudele voastre”, a mai spus bărbatul de 46 de ani.
Acesta cântă la acordeon de peste 30 de ani. În procesul verbal întocmit de inspectorii ANAF scrie că „în urma unui control operativ și inopinat, efectuat prin sondaj în data de 19 octombrie 2018, la persoana fizică Florea Constantin, s-a constatat faptul că în perioada 20.04.2018-19.10.2018, a efectuat prestări servicii artistice pentru care a fost remunerat cu suma de 300 de lei, fără a avea o formă de organizare”, dar și că „fapta a fost recunoscută prin nota explicativă dată la momentul controlului”.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!