Băutura, bat-o vina! Șofer cercetat penal

0
81

Un bărbat din Rovinari a scăpat ca prin minune weekendul trecut, după ce a fost victima unui accident rutier. Acesta s-a urcat la volanul autoturismului nemaiținând cont că înainte de a face asta a consumat câteva pahare de alcool. Aventura bărbatului a luat sfârșit pe DJ 665 Novaci, acolo unde s-a răsturnat cu mașina. Din fericire rănile suferite au fost minore.

Un alt participant la trafic a fost cel care a apelat la 112 pentru a cere ajutorul. La fața locului au ajuns mai multe echipaje, menite sa acorde primul ajutor victimelor. În urma anchetei, politistii constatatori au stabilit faptul că șoferul a pierdut controlul directiei și s-a rasturnat în afara părții carosabile. Atunci când a fost testat cu aparatul etilotest, oamenii legii au rămas șocați. Aparatul a indicat o alcoolemie de 1,65 mgl alcool pur în aerul expirat.

,,La fața locului s-au deplasat polițiști care au constatat că un bărbat, de 32 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ665, din direcția Novaci către Crasna, în afara localității, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnând-se pe partea carosabilă.În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a suferit leziuni și a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,65 mg/l. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului”, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns