Bătut cu răngile în curtea sediului Poliției Mătăsari. Soțul gelos l-a mușcat de ureche și i-a rupt o parte din aceasta

0
232

Scene demne de un film horror au avut loc în zona centrală a localității Mătăsari. Mihai Aurel Kis, în vâstă de 33 de ani, din localitate, a fost bătut cu bestialitate, sâmbătă, 4 mai, chiar în curtea sediului Poliţiei din localitatea Mătăsari, de către mai multe persoane, printre care s-a aflat și un vecin, care îl acuză că ar avea o relație extraconjugală cu soția sa.

Bătaia a avut loc chiar sub privirile copilului lui Kis. „Au venit mai mulţi pe mine. Au venit grămadă pe mine cu cuţite, răngi, sticle, tot ce au avut. La Postul de Poliţie nu era nimeni. Era închis. Era sâmbătă. M-au ameninţat să mă mut de acolo. Conflictul a pornit de la nevasta lui, că aş fi vorbit eu cu ea pe Facebook şi a aflat el. Nevasta mea i-a dat imaginile. Am mai avut conflicte înainte. Eu n-am avut nicio relaţie cu soţia lui. Doar vorbeam ca vecinii. El o bătea mereu şi ea a fugit. El a mai avut o crimă înainte. Nu e la prima abatere. Mă tem pentru viaţa mea, că sunt mulţi. Nu ştiu ce să mai fac. Am avut un spray ca să scap de ei, dar erau foarte mulţi şi n-am reuşit să scap de ei”, a relatat Mihai Aurel Kis.

„Parcă ar fi fost canibal”

Alături de el s-a aflat și un verișor, care a încercat să-i ia apărarea, însă în zadar. A fost și el snopit în bătaie tot în curtea poliției. „Mi-am luat şi eu bătaie în curtea Poliţiei. Nu era nimeni. Era închis. Aici s-a întâmplat totul. L-au tăiat pe faţă. N-am putut să mai fac nimic că m-au bătut şi pe mine. Eu m-am pus jos și au început să mă lovească. Se ceartă pentru femeia lui, că s-ar fi încurcat cu el şi de-asta s-a luat de el. Am fost să depun plângere împotriva celor care l-au atacat pe vărul meu și pe mine. Vecinul lui l-a mușcat de ureche de parcă ar fi fost canibal”, a povestit verișorul acestuia.

„O bucată din ureche lipsea“

Mihai Aurel Kis a fost internat la Secţia ORL a spitalului Judeţean şi a fost operat de urgență. Medicul ORL, Gheorghe Stanciu, spune că-i lipsteşte o bucată din ureche şi că are fractură la maxilar: „A fost adus într-o stare destul de gravă. Sângera foarte tare, de pe faţă, din toate zonele. De urgenţă, am intrat cu el în operaţie. Am reuşit să oprim hemoragiile. Avea la urechea stângă o contuzie mare, o bucată din ureche lipsea. Am făcut o reconstrucţie de ureche. Are o fractură la maxilar”.

Şase persoane au fost reținute

Şase persoane, cinci bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 29 şi 49 de ani, au fost reţinuti pentru 24 de ore, pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ei au fost prezentaţi Parchetului din Motru şi au fost plasaţi sub control judiciar pentru următoarele 30 de zile.

Distribuie pe:

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Tumblr
  • Pinterest




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.