Bărbatul acuzat că și-a lovit soția însărcinată cu levierul cere o măsură mai blândă

0
67

Tânărul de 37 de ani, din comuna Bălănești, acuzat că și-a bătut soția însărcinată, pe 19 noiembrie, în timp ce se aflau într-un autoturism, va fi prezentat, marți, în fața judecătorilor de la Tribunalul Gorj. Acesta a contestat hotărârea Judecătoriei Târgu-Jiu, care a decis, după trimiterea sa în judecată, să rămână după gratii în timpul procesului, inculpatul solicitând o măsură mai blândă. Decizia va fi definitivă. Tânărul este judecat pentru comiterea infracțiunii de violență in familie, ancheta fiind efectuată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violenţa în familie şi menţine măsura arestării preventive a acestuia dispusă prin încheierea din data de 20.11.2019”, este decizia contestată.

Femeia de 29 de ani, din comuna Bălănești, însărcinată în opt luni, care a fost bătută de soțul ei cu levierul, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu, după altercație. Scenele dure s-au petrecut într-o mașină, pe raza localității Drăgoieni. Tânăra a fost salvată din mâinile agresorului de polițiștii alertați de un bărbat pe care victima a reușit sa-l sune în timpul scandalului. După ce a fost consultată de un ginecolog, întrucât sarcina i-a fost pusă în pericol în urma loviturilor, aceasta a fost internată la Ortopedie, cu fractură de antebraț și de gambă. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de un bărbat din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că o femeie este agresată de soțul ei. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani, din comuna Bălănești, aflându-se pe raza localității Drăgoieni, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Bălănești. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie”, se preciza într-un comunicat al IPJ Gorj, la începutul anchetei. În urma cercetărilor, polițiștii și medicii au descoperit că bărbatul era drogat, rezultatul fiind pozitiv la cocaină și marijuana, potrivit unor surse.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.