Bărbați agresivi în libertate

0
151

Un bărbat agresiv a fost evacuat de polițiști pentru că și-a lovit soția și a alungat-o din locuința comună împreună cu cei doi copii minori. De același tratament s-a ”bucurat” și un fiu agresi care și-a lovit mama apoi a distrus mai multe bunuri de locuință. Ambii au primit și ordine de restricție și nu mai au voie să se apropie de femeile agresate la mai puțin de 100 de metri.

”Polițiști din cadrul Postului de Poliție Borăscu au fost sesizați de o femeie, de 62 de ani, din comuna Borăscu, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de fiul său. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului reieșit faptul că, fiul său, de 26 de ani, pe fondul consumului de alcool și unei stări de nervozitate, ar fi exercitat acte de violență asupra mamei sale și ar fi amenințat-o cu moartea. De asemenea, agresorul ar fi distrus în mod intenționat, mai multe bunuri din locuință, cât și geamurile ferestrelor acesteia. Totodată, polițiștii au dispus măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva agresorului, care a fost evacuat de la domiciliul comun și i s-a interzis să se mai apropie la mai puțin de 100 de metri de locuință și de mama sa.

Agresorului i s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență domestică” a transmis Miruna Prejbeanu, purtător de cuvând al I.P.J Gorj.

Iar polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizați de o tânără, de 28 de ani, din comuna Slivileşti, cu privire la faptul că a fost agresată de soţul său.

Din informațiile polițiștilor, soțul femeii, în vârstă de 33 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii ar fi exercitat acte de violență împotriva acesteia și ar fi alungat-o din locuinţa comună împreună cu cei doi copii minori, de 7 și 9 ani.

Ca urmare a celor constatate, poliţiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva agresorului, care a fost evacuat locuința comună și i s-a interzis să se mai apropie la mai puțin de 100 de metri de domiciliu şi de victimă. Acestuia i s-a întoccmit și dosar penal.

Distribuie pe:

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Tumblr
  • Pinterest




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.