Avertismentul OMS: sistemele de sănătate vor fi din nou “la capătul prăpastiei”

0
10

Organizația Mondială a Sănătății a lansat un averitsment în contextul în care numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creștere în Europa.

Directorul OMS din Europa, Hans Kluge, a explicat, după cum arată Libertatea: „Săptămâna trecută, Europa s-a confruntat cu o creştere a numărului de cazuri săptămânale pentru prima oară după mai multe luni. 30 de ţări au fost afectate de o creştere a noilor cazuri de coronavirus în cursul ultimelor două săptămâni. În 11 dintre aceste ţări, accelerarea transmiterii a antrenat o recrudescenţă semnificativă care, dacă nu este controlată, va împinge sistemele de sănătate la capătul prăpastiei încă o dată în Europa”.

Citește și: Alexandru Rafila și Nelu Tătaru, despre reinfectarea cu COVID-19

În Europa, zilnic se înregistrează aproximativ 20.000 de cazuri noi de coronavirus și mai mult de 700 de decese, conform OMS. Kluge a ținut să aprecieze reacția rapidă a unor state precum Germania și Spania în fața creșterii cazurilor de coronavirus, spunând că atunci când „noi focare de cazuri au apărut, acestea au fost controlate prin intervenţii rapide şi bine ţintite”.

Spre exemplu, Germania a reintrodus măsuri de izolare socială la nivel local, care vizează peste 600.000 de persoane, după ce a apărut un nou focar de contaminare în cel mai mare abator din Europa, în Renania de Nord Westfalia.

Foto: 123rf.com




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.