Săptămâna trecută două ele de la o școală din centrul orașului au fost luate din baia școlii, în stare de semi-inconștiență, drogate, după cum tot ele au declarat ulterior. Se pare că în zonă se vindeau constat astfel de substanțe, în special minorilor, iar poliția a intrat pe fir.
Trei persoane, dintre care doi minori și un bărbat în vârstă de 43 de ani, au fost reținute vineri 29 martie, în legătură cu traficul de droguri, fiind suspectate că au transportat și comercializat cocaină în vecinătatea unei școli din Târgu Jiu.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în luna martie 2024, aceștia au deţinut, transportat şi vândut diferite cantități de drog de mare risc (cocaină) către consumatori de pe raza județului Gorj.
În cursul zilei de ieri, doi dintre inculpați au fost prinși în flagrant pe raza municipiului Tg.Jiu, în timp ce comercializau o cantitate de peste 55 grame cocaină. Ulterior polițiștii au efectuat percheziții în locuințele suspecților și au descoperit și confiscat peste 150 de grame de cocaină, precum și două pistoale cu aer comprimat.
Se pare că bărbatul, și cei doi minori în vârstă de 16 și 17 ani, vindeau drogurile în schimbul a 350 de lei pentru un gram. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore și se va solicita arestarea preventivă în instanță.