19.1 C
Târgu Jiu
03 sept. 2026 03:24:35
Acasă Actualitate ANP a scos la concurs aproape 500 de posturi vacante de agent...

ANP a scos la concurs aproape 500 de posturi vacante de agent operativ

0
239
ADMINISTRATIA NATIONALA A PENITENCIARELOR-ANP

În vederea încadrării ca polițist de penitenciare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor scoate la concurs, din sursă externă, un număr de 472 posturi vacante de execuţie (agent operativ) din cadrul sectorului siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, din unităţile penitenciare.

Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:

a) au cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunosc limba română;
c) îndeplinesc condiţiile de studii şi vechime prevăzute de lege;
d) au 18 ani împliniţi, capacitate deplină de exerciţiu şi sunt apți din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei;
e) nu au antecedente penale sau nu sunt în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
f) îndeplinesc condiţiile specifice postului;

Cele mai multe posturi sunt la Penitenciarul Jilava și Rahova, ambele din București, dar și la Girgiu, Poarta Albă (Constanța) și Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!