Angajați ai Transelectrica, dați dispăruți! Salvamontiștii gorjeni, în alertă

0
141

Doi angajați ai Transelectrica sunt căutați, la această oră, de salvamontiștii gorjeni, în masivul Vâlcan. Salvatorii au pornit la drum cu ATV-ul șenilat, pe traseul pe care au mers persoanele dispărute. În zonă se află și o ambulanță Salvamont.

„Acțiunea salvamontiștilor din Gorj, în masivul Vâlcan, este în derulare, pentru găsirea a doi angajați ai Transelectrica, anunțați ca dispăruți. Doi salvamontiști vor încerca să parcurgă o distanță cât mai mare cu un ATV șenilat pe traseul probabil al celor doi, iar alte două echipe de salvatori vor cerceta zona pe schiuri de tură și rachete de zăpadă. Salvamontiștii au lăsat la baza muntelui, până unde au putut să urce, o ambulanță Salvamont și o autospecială medicalizata Salvamont. Vizibilitatea e redusă, vânt cu transport masiv de zăpadă, iar stratul de zăpadă depus este de peste 50 de centimetri. Salvamontiștii transportă cu ei tărgi de salvare , echipamente de încălzire și menținerea temperaturii corpului , alte echipamente necesare, inclusiv rachete de semnalizare. Actiunea este estimată la peste 5-6 ore”, au precizat salvamontiștii, într-o postare pe Facebook.

UPDATE: Cei doi angajați ai Transelectrica au fost găsiți adăpostiți la o cabană.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.